Rapid a luat la rând campioanele nordice, după norvegienii de la Rosenborg urmând suedezii din Malmö. Deși s-a observat un progres în joc, giuleștenii dominându-și adversarul aproape tot meciul, rezultatul a fost identic: 0-0 în timp regulamentar și înfrângere la penalty-uri.
Marius Șumudică a efectuat câteva schimbări în primul „11” și a început partida fără Bornescu, Bozovic, Lazăr și Cassio, titularii de drept pe posturile lor. Acest lucru nu s-a văzut prea mult, pentru că Rapid a intrat foarte motivată pe teren și, după un început mai ezitant, a trecut la conducerea jocului. Cea de-a doua repriză a fost chiar foarte bună, însă Bozovic a ratat în minutul 84 un penalty obținut de Roman, și Rapid a încheiat jocul 0-0, lucru care a dus-o din nou la loteria loviturilor de departajare. Sburlea, Roman și Spadacio au ratat primele trei execuții, iar Malmö a câștigat cu 3-1. Singurul rapidist care a marcat a fost Cassio, iar Coman a apărat o lovitură. Herea, drum liber spre Ucraina La jocul cu suedezii a surprins lipsa golgheterului Ovidiu Herea. Toată lumea îl aștepta pe acesta în primul „11”, mai ales că Dnepr îl monitorizează atent, dar Șumudică nu l-a folosit niciun minut. Sursele ProSport susțin că agentul Arcadie Zaporojanu a primit deja o hârtie de la Dinu Gheorghe care îl împuternicește să negocieze cu Dnepr transferul jucătorului. O discuție între agent și ucraineni a avut loc aseară și se pare că Herea are drumul liber către Dnepr, mai ales că ținta lui Juande Ramos, Giovani dos Santos, a ales să meargă la Santander. O decizie finală se va lua în următoarele zile. Interesant este că în această conjunctură nici Răzvan Lucescu nu l-a mai selecționat pentru turneul din Cipru. „Vamă” despre Rui Duarte: „Brașovul îi e dator, nu eu!” Dinu Gheorghe a afirmat că pretenția lui Rui Duarte de a obține de la el datoria pe care Brașovul ar trebui s-o plătească este nejustificată. „FC Brașov mai are să-i dea lui Rui 35.000 de euro, iar eu i-am spus atunci când a venit la Rapid că o să-l ajut să-i recupereze, nu că o să-i dau eu personal. M-a înțeles greșit”, a afirmat președintele giuleștenilor. Răzvan i-a urmărit cu Malmö Selecționerul Răzvan Lucescu a fost prezent ieri la amicalul Rapidului cu suedezii de la Malmö FF, disputat la Alfa, în Spania. Antrenorul naționalei României a făcut un tur de forță în ultimele zile împreună cu secundul Bogdan Stelea. Astfel, după ce le-au văzut la lucru pe Steaua și Dinamo în Antalya, Lucescu junior a trecut în Spania pentru a lua pulsul trupei lui Șumudică. „L-aș fi vrut pe Kapetanos!” Președintele Rapidului a recunoscut ieri că ar fi încercat să-l aducă pe Pantelis Kapetanos în Giulești, dar Gigi Becali i-a spus că are o clauză care nu-i permite să se transfere în Liga I. „Am crezut că n-are voie să plece decât în străinătate, așa mi-a spus Gigi Becali. CFR-ul a avut pontul că această clauză nu există și a profitat. Dacă știam și eu, aș fi încercat să-l aduc pe Kapetanos la Rapid”, a afirmat Dinu Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER